DESCHIDERE FESTIVĂ PARTICIPANȚI CAZARE REPARTIZARE PE SĂLI COMISII FILM ONRO 2022
PROGRAM REGULAMENT SUBIECTE ȘI BAREME REZULTATE FINALE BROȘURA PARTENERI
ONG
   

 MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE IRINEU, ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
     Avem deosebita bucurie ca, în acest an, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă să se desfășoare în municipiul Târgu-Mureș, care face parte din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Astfel, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2022, din Săptămâna Luminată a Sfintelor Paști, orașul trandafirilor de pe cursul Mureșului va fi gazda zecilor de elevi și profesori de Religie veniți din toate colțurile țării. Strădania tinerilor de a aprofunda tainele credinței noastre strămoșești va fi pe deplin încununată, iar, dincolo de rezultatul competiției, fiecare participant este un câștigător prin faptul că s-a apropiat mai mult de Dumnezeu și de viețile Sfinților creștinătății.
      Educația religioasă din școlile publice românești îl invită pe tânărul contemporan la o permanentă purificare de patimi și la o creștere în virtute, care să-i permită implicarea responsabilă în viața cotidiană a societății noastre marcată de multiple crize. În sens biblic, teologic, a educa un suflet și a-l convinge pentru un anumit fel de viață nu înseamnă doar a-l face să memoreze preceptele noii învățături, ci a-i forma toate facultățile sale sufletești, pentru a-și atinge scopul final, adică mântuirea. Deci, ținta prioritară a educației religioase este dăltuirea caracterului și a personalității desăvârșite în Hristos-Domnul.

      Considerăm că ora de Religie ajută la formarea completă a tinerelor generații și aduce un aport semnificativ pentru menținerea unei stabilități și armonii sociale. În peisajul diversificat al disciplinelor școlare, Religia îi îmbogățește și îi edifică, atât intelectual, cât și sufletește, pe cei care o studiază. Îi felicităm pe toți elevii participanți la acest concurs național, le dorim succes și îi îndemnăm să păstreze, pe mai departe, tezaurul viu al spiritualității creștin-ortodoxe. Totodată, dorim ca ei să-și mărturisească credința fără tăgadă, în această lume tot mai degradată, și să o propovăduiască, în mod demn, pe parcursul întregii lor vieți. „Fericiti sunt cei fără de prihană în cale, care umblă în Legea Domnului!” (Ps. 118, 1).

ÎNALTPREASFINȚITUL PĂRINTE IRINEU, ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI


 MESAJUL PREFECTULUI JUDEȚULUI MUREȘ
 
     
Marele istoric, Nicolae Iorga, afirma că
„fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi”.
     În acest an, județul Mureș are deosebita onoare de a găzdui nu mai puțin de cinci olimpiade și concursuri școlare: Olimpiada Națională de Istorie, Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, Olimpiada Națională de Religie Romano-Catolică, Olimpiada Națională a Sportului Școlar.
     Istoria județului Mureș, poziționarea acestuia ca un punct de răscruce al legăturilor între toate provinciile țării, bogăția culturală și preocuparea pentru educație și performanță ne-au adus titlul de gazdă pentru olimpiadele menționate mai sus. Ne bucură și ne onorează să vă avem ca oaspeți în județul nostru. Vă invit, așadar, să descoperiți valorile și obiectivele turistice care fac din aceste locuri un adevărat pol al multicuturalității, al performanței în educație și al valorilor culturale.

     Într-un sistem competitiv, dinamic și provocator, performanțele școlare trebuie să reprezinte o realitate a învățământului românesc. De aceea, știu că efortul pe care îl depuneți împreună – elevi, profesori și părinți – face ca educația să primeze și că reprezentați o echipă.
     Este pentru prima oară când municipiul Târgu-Mureș este gazdă a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă. Prin religie, se cultivă valorile morale şi spirituale, se dezvoltă dragostea pentru bine, adevăr și frumos.
     Dragi elevi, aveți misiunea sfântă și nobilă de a duce mai departe candela aprinsă a credinței, să fiți iubitori de hrană pentru suflet, să vă ridicați la înălțimea așteptărilor voastre, să cunoașteți ceea ce înseamnă viață și credință pe meleagurile mureșene!

     Dumnezeu să vă dea putere în această competiție și să ne ocrotească pe toți!

Învățați să înțelegeți că e important să vă trăiți viețile. Înfruntați emoțiile și Hristos nu va sta cu spatele la voi niciodată!”

Părintele Constantin Necula

PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ, Mara-Cristina TOGĂNEL

 
   
MESAJUL INSPECTORULUI ȘCOLAR GENERAL
 

     Intrate în conștiința generațiilor de profesori și elevi, olimpiadele școlare reprezintă încununarea unei activități îndelungate, perseverente, în care profesorul dăruiește, iar elevul dobândește, purtând, ca în Olimpiadele perpetuate încă din antichitate, flacăra nestinsă a cunoașterii.

     Ceea ce pentru noi constituie, însă, un reper fundamental este faptul că aici, în frumosul oraș „al trandafirilor” și al școlilor de pe malul străvechiului Maris, situat aproape în inima Transilvaniei, a fost desemnată desfășurarea Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă, ediția I, în perioada 27 aprilie-01 mai 2022, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, al Alba-Iuliei.

     Religia este umbra Universului, ce se sprijină pe inteligența umană”, spunea Victor Hugo și această afirmație interferează două dintre coordonatele esențiale ale acestui eveniment important: se îngemănează, în această competiție, studiul, aprofundarea religiei – ca parte a cercetării științifice, cu spiritul celui care poartă în sine fiorul cosmic al credinței.

     Tuturor, vă adresăm un călduros
Bun Venit! pe meleaguri mureșene și vă adresez un gând pe care Constantin Brâncuși, pasărea măiastră a sculpturii românești, l-a transmis: „Nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important!” Succes deplin și frumoase reușite!



INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL, prof. drd. Gavril-Sabin PĂȘCAN


 MESAJUL PREŞEDINTELUI COMISIEI CENTRALE

     Pentru Biserica Ortodoxă contemporaneitatea vine cu numeroase provocări, între ele fiind şi nevoia de a-şi dimensiona actul educativ în conformitate cu nevoile şi profilurile psihologice şi sufleteşti din ce în ce mai complicate ale tinerilor. Cei care au sesizat nevoia de adaptare a metodelor şi discursului Bisericii au construit deja un prolog teoretic şi practic pentru această tipologie educațională provocatoare, mai ales din perspectiva interdisciplinarității.

     Din acest punct de vedere Patriarhia Română a răspuns printr-o adaptare rapidă la spectrul atât de multiform al nevoilor și așteptările tinerilor. Au fost elaborate, derulate sau prognozate a se derula activități care să se finalizeze prin definirea unor conștiințe dogmatice responsabile și active în rândul tinerilor, ca sinteză a valorilor duhovnicești și culturale în egală măsură. În acest fel se construiește, din perspectiva orei de Religie, opțiunea pentru o educație deschisă/integrală, consolidând atât valorile naționale cât și cele europene, pentru definirea unui
pattern național la nivel de politici educaționale consolidate. În acest fel se aprofundează și mai mult parteneriatul educațional dintre Biserică și instituțiile de învățământ.
     Olimpiada Națională de Religie reunește tineri din toată România, tineri care au mizat pe un soi de descoperire. Au descoperit în primul rând
theologia ca un mod de a fi și în cel de al doilea rând ca o provocare științifică în competiția cunoașterii. A rămas în înțelepciunea populară învățătura că părinții buni dau copiilor și rădăcini și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde este Cerul.
     Felicităm familiile, cadrele didactice, tinerii participanți la olimpiadă, pe toți cei care au contribuit la realizarea efectivă a acestui moment, dorindu-le tuturor mult succes!

Pr.conf.univ.dr. Ovidiu PANAITE

 
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ   |   TÂRGU-MUREȘ  |  JUDEȚUL MUREȘ  |  GALERIE FOTO  |  CONTACT