Sunt deosebit de mândră că Târgu Mureș și județul meu, Mureș, găzduiesc Olimpiada Națională de Biologie, ediția 2025, o competiție importantă, care promovează valorile științifice și spiritul critic.

Acest eveniment de prestigiu reprezintă o oportunitate unică de a celebra excelența în domeniul biologiei și de a încuraja tânăra generație să devină biologi, medici, cercetători, dar mai ales promotori ai științei și ai adevărului științific.

Este, în același timp, o ocazie excelentă pentru a onora munca profesorilor care īi îndrumă pe copiii noștri spre știință și spre excelență, profesori cărora le multumesc pentru efortul pe care îl fac, de multe ori dincolo de fișa postului.

Sunt convinsă că organizarea cu înalt profesionalism de către Inspectoratul Școlar Județean Mureș împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, combinată cu atmosfera academică vibrantă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, la care se alătură frumusețea naturală a orașului, vor crea un cadru propice pentru desfășurarea olimpiadei.

Vă invit să descoperiți cu entuziasm bogăția culturală și științifică a judetului nostru și să vă bucurați de ospitalitatea locuitorilor săi.

Dragi elevi,

Participarea voastră la această olimpiadă demonstrează pasiunea și dedicarea voastră pentru biologie. Vă felicit pentru rezultatele remarcabile obținute până acum și vă urez mult succes în competiția națională.

Într-o lume în care pseudoștiința câștigă tot mai mult teren, rolul vostru, al tinerei generații, īn apărarea științei și promovarea cercetării științifice este crucial.

Faptele și datele științifice sunt instrumente esențiale pentru a combate informațiile false și credințele eronate, dacă vrem să continuăm a trăi într-o societate bazată pe cunoaștere și rațiune.

Vă felicit și fie ca această experiență să vă inspire în a alege viitoarea voastră carieră științifică!

deputat Dumitrița GLIGA
VICEPREȘEDINTE AL COMISIEI PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DIN CAMERA DEPUTAȚILOR,